Geo este ReGeLe!

E destul de greu sa te obisnuiesti cu schimbarea. Eu unul am problema asta. Si nu ma refer la cat de catifelata ii e pielea, sau cat de bine saruta, ma refer la momentele de liniste sovaitoare. Momentele in care ma intreb daca e bine ce fac si cum. Iar daca mai am timp sa ma gandesc la asa ceva, sigur nu e bine. Apoi mai e si momentul cand la 11 noaptea te trezesti la crangasi la 41, in statie asteptand. Am inceput sa rad (in sine, nu-s nebun dinăla) de mine si de ce am ajuns. Stiam ca sunt prost, nu a fost o confirmare, a fost ca o trezire din vis. Reveria se terminase, era momentul sa ne ducem acasa.

Cel mai nasol e cand visezi ce muncesti. E momentul in care stii ca serviciul iti controleaza viata si visele. Eu unul m-am trezit amuzat. Viata mea are un sens, inca nu imi place in totalitate care e el, dar la fel ca un curs firav de râu de munte, o sa ma corecteze el inainte sa am eu ocazia. In ultimele luni am invatat atat de multe, a fost o adevarata desteptare. Vreau ca niciodata sa fiu fericit. Nu stiu cum inca, sau cu cine (am o idee sau doua), dar probabil detaliile astea vor fi estompate in curand.

Vara asta am sa ma indragosteeeesc, de tineee!

Song of the day: Amy Winehouse – Tears Dry on Their Own

Toata lumea o stie, stie cate a bagat in ea fetita asta. Melodia e ft buna, la fel ca albumul de pe care face parte

Cel mai mult imi place privirea.

Asteptam ieri in statie sa ma duc spre oras. De la stop pleaca o dacie papuc, muncita vai mama ei, cu 4 insi pe bancheta din faţă. Probabil ca vazusera vreo fata la stop, sau auzisera/spusesera o gluma buna, oricum ei radeau. Cel pe care l-am vazut era in dreapta, cu un brat scos pe fereastra, si cu o privire de parca lumea era a lui. Nu mai stiu in ce film e o replica foarte misto : “cei mai fericiti oameni din lumea asta se duc seara acasa puţind”. Este vorba doar de satisfactia unei zile de munca. Cand stii ca ai terminat, ca ti-ai luat sau o sa iti iei banii, si ca ai facut o treaba buna. Imi place privirea asta la mine cand vin dimineata. In ultima vreme las taxiul si traversez parcul. Nu conteaza ca vin dupa o zi de ~20h de munca, nu conteaza ca am transpirat si sufletul din mine, sau ca ma dor calcaiele, si incheietura mainii drepte, nu conteaza ca mi-am borat matele de 2 ori si am iesit din buda cu zambetul pe buze ca sa nu le stric petrecerea. E doar un sentiment de implinire.

La patron nu am prea muncit pana acum, si din cate se vede nici nu o sa muncesc. In total 6 luni cred. Ei bine, la sfarsitul unei zile de munca acolo tot ce imi doream e sa ajung acasa sa fac un dus, sa dorm ca sa ma trezesc maine din nou. Nu aveam sperante ca se va schimba ceva, pentru ca ziua urmatoare ar fi fost la fel. Si cel mai probabil si cea care venea, si tot asa pana la sfarsitul saptamanii. Scandalurile din presa tineau cam 2 saptamani, asa ca era destul de usor de prezis climaxul unuia, sau perioada cand aveai cele mai multe articole pe o anume tema. Nu eram implinit, nu terminasem nimic.

Cand vin dimineata de la o nunta, stiu ca totul s-a terminat. Da, o sa mai editez pozele oamenilor, da, o sa ii mai vad cand le predau, dar asta e doar un bonus. Pentru astazi, totul s-a terminat. Peste cateva ore tre sa plec la alta nunta, dar de cele mai multe ori nu pot sa dorm, de nerabdare sa ajung la urmatorul eveniment.

Privirea de invingator tine doar cateva secunde. De cele mai multe ori nu te vede nimeni ca esti regele lumii. E totusi un vis frumos.

Song of the day: Quincy Jones – Lalo Bossa Nova

Majoritatea care il cunosc pe Quincy il stiu pentru tema din 007 alea vechi, tot o bossa nova, numai ca una numita soul. Asta e mult mai misto, si optimista zic eu

Nu am gasit link de youtube, asa ca am uploadat fisierul pe trilulilu.

Vineri a fost 13. Vineri am vazut-o. Mi s-au taiat subit picioarele. Am reusit sa ajung pe bancuta de langa liceu, si am stat pur si simplu. M-a sunat. Nu voiam sa ii raspund, voiam sa fiu rau, voiam sa o injur. Dar nu sunt io omu ala. Am raspuns, am vorbit, am rabufnit. M-am corectat, mi-am verificat suflul, am inceput sa vorbim generalitati. Imi spune ca si ea s-a simtit la fel, schimb subiectul spre scoala. Am salutat-o si am inchis. De ce tocmai vineri? A trecut atata timp in care nu ne-am vazut. Ca ochii ce nu se vad sa se uite mai repede, nici macar nu am sunat-o. Mi-a fost extrem de rau zilele astea. Inainte. Si acum parca e si mai rau. Vineri a fost ziua lu Tony. Trebuia sa ma distrez, sa ma simt bine, sa ma bucur pentru prietenul meu. Si cu toate astea, am stat in coltul meu, nu am comunicat cu nimeni. Am baut cola dupa cola simtind acidul zgarmanand si mai tare in stomac. Din ce am citit pe net, si parca si Lory mi-a zis, s-ar putea sa am ulcer. Am cautat simptome, si le cam implinesc pe toate. Ba chiar de vineri dimineata, am intrat intr-o faza cvasi-terminala si anume acu nu mai borasc acid gastric, un lichid spumos alb care ma arde pe gat, ci este impreunat cu sange. Probabil a inceput sa atace peretii stomacului. Sper sa mor. Revenind la vineri seara, toata lumea a observat comportamentul ciudat. Io nu eram asa, io radeam si glumeam in orice conditii, io eram optimistul grupului. Deseori imi e si mie dor de omul ce eram, dar sunt sigur ca a murit, si sper sa il urmez in curand. Din timp in timp urcam spre baie si coboram sovaielnic cu lacrimi in ochi. Nu plangeam, asta se intampla doar acasa, doar vomitam. Imi blestemam zilele si intestinele si speram ca inima sa se opreasca din batai exact cand luam vasul in brate, ca si moartea sa fie rusinoasa la fel cum ma simteam io atunci. Tusa de care vorbeam deunazi se pare ca se trage tot din asta. Nu inteleg nici io bine cum se poate intampla asta, dar cert e ca se intampla. Si e destul de enervanta. Dar probabil ca atunci cand o sa ma lase nu o sa mai conteze.

Vineri a fost 13, si ce a fost n-o sa mai fie. Prin viata trecem si lasam dare pe asfalt cu creta. Vine ploaia, le sterge negura timpurilor, nu se mai vad. Dar tu stii ca au fost, au fost adanci, si mari si colorate. Si pentru tine e de ajuns.