Geo este ReGeLe!

E destul de greu sa te obisnuiesti cu schimbarea. Eu unul am problema asta. Si nu ma refer la cat de catifelata ii e pielea, sau cat de bine saruta, ma refer la momentele de liniste sovaitoare. Momentele in care ma intreb daca e bine ce fac si cum. Iar daca mai am timp sa ma gandesc la asa ceva, sigur nu e bine. Apoi mai e si momentul cand la 11 noaptea te trezesti la crangasi la 41, in statie asteptand. Am inceput sa rad (in sine, nu-s nebun dinăla) de mine si de ce am ajuns. Stiam ca sunt prost, nu a fost o confirmare, a fost ca o trezire din vis. Reveria se terminase, era momentul sa ne ducem acasa.

Cel mai nasol e cand visezi ce muncesti. E momentul in care stii ca serviciul iti controleaza viata si visele. Eu unul m-am trezit amuzat. Viata mea are un sens, inca nu imi place in totalitate care e el, dar la fel ca un curs firav de râu de munte, o sa ma corecteze el inainte sa am eu ocazia. In ultimele luni am invatat atat de multe, a fost o adevarata desteptare. Vreau ca niciodata sa fiu fericit. Nu stiu cum inca, sau cu cine (am o idee sau doua), dar probabil detaliile astea vor fi estompate in curand.

Vara asta am sa ma indragosteeeesc, de tineee!

Song of the day: Amy Winehouse – Tears Dry on Their Own

Toata lumea o stie, stie cate a bagat in ea fetita asta. Melodia e ft buna, la fel ca albumul de pe care face parte

Ma asteptam sa dureze mult, sa fie multa birocratie, si sa ma enervez. Insa dupa 6 ore de asteptat ca un bou pe un hol, ascultand femei barfind despre orice, nici macar indignat nu mai eram. Asta a fost cam penultimul pas. Mai e doar licenta, dar nici macar nu sunt ingrijorat. Nu vreau sa se termine totul, din moment ce nici macar nu era inceput. Acum 4 ani cand ma inscriam la facultatea asta ma gandeam cat de misto o sa fie totul, cum o sa fie mult mai bine decat facultatea de istorie, pe care o fentasem spunand ca nu imi place (bunica-meu, taica-meu, unchiu-meu in domeniu). Aveam multe vise, acum majoritatea sunt implinite. Cu toate astea nu sunt implinit deloc. Nuj ce naiba poa sa fie. Macar am creat un nou trend, si fratioru s-a inscris tot la facultatea asta.

Psiheea vorbeste despre barbatii fara pula si cei fara cuaie. Intre comentarii unu zice ca exista si o specie mai ciudata, care nu are nici pula nici coaie, si cred ca acolo ma inscriu. Idolatrizez prea mult, fara actiune directa. Imi place mai tot ce e nou, cu toate astea doar admir, si rar pun mana. Nu m-am considerat niciodata tupeist, desi multa lume ma considera asa. Cred ca cea mai mare temere a mea este de evident. Sa pun mana si sa fie evident ca mana mea nu are ce cauta acolo. Sa iubesc ceva si sa fie evident ca dejaba iubesc.

Vineri a fost 13. Vineri am vazut-o. Mi s-au taiat subit picioarele. Am reusit sa ajung pe bancuta de langa liceu, si am stat pur si simplu. M-a sunat. Nu voiam sa ii raspund, voiam sa fiu rau, voiam sa o injur. Dar nu sunt io omu ala. Am raspuns, am vorbit, am rabufnit. M-am corectat, mi-am verificat suflul, am inceput sa vorbim generalitati. Imi spune ca si ea s-a simtit la fel, schimb subiectul spre scoala. Am salutat-o si am inchis. De ce tocmai vineri? A trecut atata timp in care nu ne-am vazut. Ca ochii ce nu se vad sa se uite mai repede, nici macar nu am sunat-o. Mi-a fost extrem de rau zilele astea. Inainte. Si acum parca e si mai rau. Vineri a fost ziua lu Tony. Trebuia sa ma distrez, sa ma simt bine, sa ma bucur pentru prietenul meu. Si cu toate astea, am stat in coltul meu, nu am comunicat cu nimeni. Am baut cola dupa cola simtind acidul zgarmanand si mai tare in stomac. Din ce am citit pe net, si parca si Lory mi-a zis, s-ar putea sa am ulcer. Am cautat simptome, si le cam implinesc pe toate. Ba chiar de vineri dimineata, am intrat intr-o faza cvasi-terminala si anume acu nu mai borasc acid gastric, un lichid spumos alb care ma arde pe gat, ci este impreunat cu sange. Probabil a inceput sa atace peretii stomacului. Sper sa mor. Revenind la vineri seara, toata lumea a observat comportamentul ciudat. Io nu eram asa, io radeam si glumeam in orice conditii, io eram optimistul grupului. Deseori imi e si mie dor de omul ce eram, dar sunt sigur ca a murit, si sper sa il urmez in curand. Din timp in timp urcam spre baie si coboram sovaielnic cu lacrimi in ochi. Nu plangeam, asta se intampla doar acasa, doar vomitam. Imi blestemam zilele si intestinele si speram ca inima sa se opreasca din batai exact cand luam vasul in brate, ca si moartea sa fie rusinoasa la fel cum ma simteam io atunci. Tusa de care vorbeam deunazi se pare ca se trage tot din asta. Nu inteleg nici io bine cum se poate intampla asta, dar cert e ca se intampla. Si e destul de enervanta. Dar probabil ca atunci cand o sa ma lase nu o sa mai conteze.

Vineri a fost 13, si ce a fost n-o sa mai fie. Prin viata trecem si lasam dare pe asfalt cu creta. Vine ploaia, le sterge negura timpurilor, nu se mai vad. Dar tu stii ca au fost, au fost adanci, si mari si colorate. Si pentru tine e de ajuns.